Cheia nepotrivită
Jackson_Pollock_Cheia_1946 _ulei_panza_ 59×84 inches_
“Eram pur şi simplu năucită: cheia, cheia pe care o ţineam în mână, nu-mi mai deschidea uşa apartamentului în care locuiam de atâta vreme….M-am gândit să sun la vecina din dreapta, poate mă ajută să deschid sau mă adăposteşte câteva ore până chem un lăcatuş, dar vecina din dreapta era o doamna divorţată si sigur m-ar fi refuzat, geloasă cum era pe toate vizitele si vocile vesele care-mi populau existenţa, ziua şi noaptea, seara şi dimineaţa. Să încerc la apartamentul din faţă, acolo stă o familie cu un copil mic, şi eu le suport noapte de noapte scâncetele copilului pe care uită să-l hrănească la timp sau să-i dea ceai împotriva colicilor: tânăra mămică se uită cruciş la mine dacă soţul zăboveşte prea insistent cu privirea pe decolteul meu sau pe tivul fustei mele scurte. Să încerc la vecinii din stânga: aici stau doi pensionari, care vor serba in curand nunta de aur. S-ar zice că de aici nu mă ameninţă nici un pericol. Vă înselaţi.De când au aflat ca lucrez în “Asociaţia de protecţie a bucureştenilor împotriva maidanezilor,” am devenit cel mai mare duşman al lor. Ori de câte ori îşi fac apariţia prin zonă baieţii de la sus numita Asociaţie pentru a strânge câinii vagabonzi, Domnul şi Doamna , mai sprinteni ca nişte adolescenţi, adună toţi câinii din zonă şi îi adăpostesc câteva ore in apartamentul lor, până trece primejdia. Nu ar adaposti însă, pentru nimic în lume, un copil abandonat sau un bătrân fără adapost.Deasupra mea locuieşte un domn singur, care lucrează probabil într-o instituţie guvernamentală, în fiecare dimineaţă îl aşteaptă o maşină de serviciu în faţa blocului, (mă întreb până când blocul nostrum de periferie va mai avea cinste să-l adăpostească printer noi?. Daca m-as duce la el, si-ar imagina probabil că am venit să-l distrez în această zi de miercuri anostă şi insipidă ca de altfel toate zilele săptămânii, cu excepţia zilei de vineri, dupa cum v-am mai povestit. Sub apartamentul meu locuieste un cuplu gay. Se supectează unul pe celălalt că sunt bisexuali şi nimeni dintre ei nu recunoaşte. Mă tentează ideea să-mi fac apariţia la uşa lor sub pretextul ca sunt iubita unuia dintre ei, nu ştiu, nu m-am hotărât pe care dintre ei să-l ispitesc.
Totuşi, mă irită această cheie care nu-mi mai deschide uşa propriului apartament. E prima dată când mi se întâmplă acest lucru. E deja trecut de miezul nopţii, e o noapte de ianuarie friguroasă, caloriferele de pe hol nu mai funcţioneaza de mult, de când şi-au instalat toti centrale de apartament. Nu am încotro, trebuie să cobor până la maşină să verific daca nu am luat din greşeală altă cheie. Sau poate , când m-am ciocnit pe hol cu o doamnă înaltă care m-a privit în ochi adânc de nu ne-am mai putut desprinde câteva minute privirea una de a celeilalte, aplecându-ne să ne adunăm conţinutul poşetelor risipite, ne-am rătăcit cheile. Sigur, asta trebuie sa fie…Întâlnirea cu doamna necunoscută e cheia problemei mele…Doamne, o noapte pe scari…Ce subiect de glume la serviciu…In fine…Voi dormi in maşină…”
Tânăra se hotărî să coboare cele nouă etaje până jos pe scări, pentru a mai acoperi 10 minute din timpul lung al nopţii infinite care o aştepta să o traverseze. Renunţă să mai caute cheia în poşetă. Făcu caţiva paşi spre locul unde trebuia să se afle scările.Zgomotul tocurilor ei pe holul pustiu aveau un ecou lugubru în noaptea de iarnă.Constată însa ca acolo, cineva, nu se ştie când înălţase un perete impenetrabil, fără ferestre, fără nici o uşă sau vreo nişă în zid prin care să poate evada.O cuprinse subit un sentiment care îi fusese străin până acum, şi nu se putea spune că în scurta ei viaţă nu traversase printr-o junglă de sentimente din cele mai diverse: spaima. Se întoarse spre lift dar şi acolo se înălţase un perete alb, luminos şi impenetrabil.Se hotărî totuşi să-şi calce pe orgoliu şi să sune la vecini. Între timp, plăcuţele de identificare de pe uşi disparuseră şi uşile chiar fuseseră înlocuite cu ziduri mari, albe, luminoase, care se strâmtau din ce in ce mai mult, se apropiau de ea, înghesuind-o, sufocând-o, înfrigurând-o în mod straniu. Parcă s-ar fi aflat pe vârful unui munte acoperit de ninsoare, pe care l-ar fi escaladat cu greu până aici, şi dintr-o dată, un strigăt sau zgomotul produs de o cheie cazută din mâna cuiva nevăzut sau ascuns în spatele pereţilor albi, ar fi declanşat o avalanşă de zăpadă care o acoperea încetul cu încetul, fără posibilitatea de a înainta prin materia opacă şi apasătoare care o sufoca definitiv şi irevocabil.
autor Maria Postu, redactor al revistei Faleze de piatră
