Zvrncul Pyt sau Jocul de-a mortita (…)

Nynna_Vizireanu_Dansuliubirii3_

I.
Prima dată ea încercase cu doi ani în urmă, când stăteau provizoriu într-o cameră cu vedere spre lac, în Colentina. Se mutaseră de la nebunul ăla cu acte, din apartamentul ca o cochilie (cu fiecare încăpere te vârai mai adânc, mai îngust, cu tavanul tot mai aproape de podea şi pereţii fără unghiuri drepte, un cotlon de vierme ce se sfârşea într-un con din cărămizi legate cu mortar; în acel con locuiau ei şi seară de seară adunau bidoane goale şi borcane, scoteau cu unghiile aerul din porii mobilei vechi, îl îndesau în recipiente, pe care le închideau ermetic şi le foloseau cu zgârcenie, doar câte unul pe zi).
Se mutaseră de la nebunul ăla cu acte, amicul Evei, consumatorul de medicamente legumifere şi hop-ţop, se postaseră cu o dubă de calabalâc după ei, la adresa din Colentina. Proprietarii aveau nevoie de bani. Altfel nu i-ar fi primit. De altfel, stăpânul mârâise dezaprobator, când abia sosit acasă, după serviciu, observase că pe gresia din hol, claie peste grămadă, zăceau saci împuţiţi cu haine, un monitor de 17 inchi, o carcasă neagră, şerpii împletiţi ai cablurilor, un scaun cu fundul detaşabil şi un lighean albastru.
Ca să nu-i fie ştirbită autoritatea, bărbatul casei ridicase un picior şi marcase, răbdător, perimetrul imobilului.
Eva nu prea ieşise din casă în perioada aceea, se tot învârtise în camera lor, în timp ce MiculVânzător, Costumul şi Albinosul, ultimul silit, se trezeau devreme, se duşuiau cu băgare de seamă, ca nu cumva să ude preşul din baie (incident ce ar fi zădărnicit toate eforturile de primenire a zemurilor intestinale, pe care Uţi, părosul căţel al familiei, le susţinea matinal, cu scâncete languroase), se găteau pe întuneric şi se târau, încreţind sub talpa găurită trotuarul, spre tramvai. Seara se întorceau frânţi, Albinosul de la atâta plictiseală uniformă, Costumul de la sudoarea acumulată sub revere, iar MiculVânzător de la eşecurile printre care se mai strecura, din când în când, goluţ şi stingher, câte un contract.
Într-o sâmbătă din cele două săptămâni petrecute în apartamentul din Colentina, Eva s-a aruncat pe geam. Doi vecini, sot şi soţie, au participat la spectacol, din loja blocului de vizavi. Îşi beau cafeaua şi au zărit-o pe fata aia în rochiţă aproape transparentă, sărind peste pervaz. N-au schiţat vreun gest de alarmare, doar le-au sărit ochii din orbite, două perechi de gogoloaie albe, albe, pe care defila, răsturnată, priveliştea. Eva s-a aruncat de la etajul patru, pe alee, peste un mămic-o tătică-eu din cretă, desenaţi de puştiul unui muzician.

II.
MiculVânzător retrăia scena cu spaimă, de fiecare dată când urletele lui, năzbâtiile Albinosului sau excesele Evei stârneau o nouă ceartă, care tot mai rar încăpea în garsoniera închiriată.
O vedea pe iubita comună stând în balcon, lângă el, pe o căldură insuportabilă, cu oglinda lacului ocupând tot orizontul. O vedea bălmăjind nu ştiu ce reproşuri. Nu era vreo altercaţie neobişnuită. Doar un conflict ce înlocuia siesta, ardea grăsimile şi grăbea digerarea tocăniţei de la prânz. O vedea rezemată de perete. O vedea cu bărbia lipită de genunchi. O vedea scuturând scrumul. O vedea cum îl privea cu ură. I se tulburaseră irişii, deveniseră gri şi vâscoşi. O vedea turtind şi strâmbând cuvinte. O vedea ridicându-se brusc, o vedea săltând pe scaun, o vedea avântându-se peste pervaz, cu braţele mai întâi unite deasupra capului, ca un înotător, apoi desfăcute, transformate în stâlpii unui leagăn prin care, prea repede, îşi împingea cu de-a sila trupul în afară, îl balansa o singură dată, îl smuncea şi îl arunca dincolo, în gol.
De fiecare dată MiculuiVânzător îi umblau furnici de gheaţă pe şira spinării, un du-te-vino care o ispitea pe do’şoara Pylori. Aceasta lua acid în căuş şi stropea esofagul, îl chema la joacă pe Albinos, hai să ţopăim, hai să ne bălăcim, dar ai grijă! Să nu cumva să-ţi prinzi laba piciorului între valuri! Valurile astea au prostul obicei de a se înghesui unul în altul. Ca lamele unui acordeon.

III.
Nu sunt foarte sigur! Ce-ar fi să-l zgârii un pic? Nu prea tare, prostuţo! La ghearele tale, poate omul să doarmă somnul de veci, că tot îşi bântuie rudele, cotrobăind prin sertare după Omez! Nimic?! Ei, atunci e bine! Sărăcuţul! A stat până târziu să tot spoiască, să meşterească la episodul cu aruncatul Evei! Eu i-am zis: nu-l înzorzona, mă, în asemenea hal, că nici tu n-o să mai ştii cum a fost! Dar nesuferitul a încheiat toţi nasturii de la Costum, na, mai bate-mă tu la cap! L-am lăsat în pacea lui taciturnă şi m-am retras dedesubt, războindu-mă cu cămaşa apretată, de la care cred că m-am ales cu o eczemă, altfel nu înţeleg ce e cu mâncărimea, cu plăgile astea gen “buze de peşte”! Uite-aici, pe abdomen! Iar la subraţ nu se-nchid şi supurează!
Ha, sforăie! Sforăie, mititelul! Înseamnă că putem discuta!
Ãsta minte, dragă Pylori! Minte cu neruşinare! Mi-e scârbă de el! Şi de Costum şi de… şi de garsoniera asta, de proprietarul care s-a îmbogăţit vânzând cartofi îngheţaţi, cu sacul, precupeţilor prea grăbiţi ca să mai verifice marfa, de Eva! Mi-e scârbă de, dar sa nu spui la nimeni, jocul de-a mortiţa! Ei, un joc acolo! N-am voie să ţi-l descriu! Poate o să te iau vreodată în staţia Zvrncul Pyt, să te dumireşti!
Dar trebuie să nu-mi mai aburci mâncarea înapoi, să nu mă mai îneci în toiul nopţii, să nu-mi mai provoci tusea aceea interminabilă!
Până una alta, hai să-ţi povestesc ce s-a întâmplat de fapt cu prietena comună. Vino mai aproape, te rog! În douăzeci de ani încă nu am reuşit să-mi dau seama cum arată un Costum care somnolează!
Aşadar… Eva chiar s-a aruncat! Însă doar pe jumătate!
Iată, foarte pe scurt, istoria ei:
Într-un orăşel cu tătari s-a născut o copilă frumoasă, ce mai târziu s-a mutat într-o urbe de pe umărul Dunării. Aici obişnuia să aleagă doi copaci viguroşi, de care lega o sârmă, ca să se-mpiedice oamenii şi să-şi rupă gâtul. Apoi a crescut, cam în vremea în care tatăl ei s-a dus să se plimbe. O mai vizita uneori, în cele mai nepotrivite momente, ca de pildă în visuri, când o chema stăruitor de dincolo de poartă, însă Evei îi era frică, data viitoare vin, tăticule, vin, data viitoare nu mai sunt atât de ocupată, nu mai am programare la dentist, îi promitea şi îi trântea chepengul visului în nas, se trezea şi se strângea în ea, cocoloşindu-se înăuntrul trupuşorului de ştrumf, ca în pântecul primitor al unui bârlog.
Cam atunci şi-a însuşit prostul obicei. Ea mi-a mărturisit că l-a preluat de la taică-su, că i l-a sustras din debara, sau din ficat, doar ca să se răzbune pe decizia lui de a umbla haihui prin mintea familiei şi nicăieri aievea, în loc să îmbătrânească purtând la trap, între o durere de şale şi o repriză de semidemenţă, un nepot încălecat pe genunchi.
Dar obiceiul ăsta îţi intră în oase, ca reumatismul. Îţi strecoară păianjeni pe sub pleoape şi îţi scoate din gâtlej cuvinte îmbăloşate, care lucesc în bărbie. Te ia de ciuf şi te tot învârte, ca un titirez, până vomiţi si patrulezi câineşte pe covor. Ţi se pare că peretele e dublu (sigur ascunde vreo nişă tainică!) şi îl împungi; tâmplele zvâcnesc şi ţi se ivesc în frunte corniţe obraznice, de ied pătat. Te infurii şi te pui de-a curmezişul celor apropiaţi, ce căcat vreţi şi voi?, lăsaţi-mă în durerea mea, iar tu, Dumnezeule, Dumnezeule prost care nu exişti, fă paşi! Ce bine o fi să te caţeri pe cel mai înalt vârf de munte, singură în calea furtunii! Să se-ndrăgostească lulea de tine TristeţeaLumii, în rochia ei cernită, iar tu să o aşezi la dreapta ta, ca să mai uiţi de brazii de Crăciun ce se apropie de pat şi clipocesc ameninţător din beculeţele roşii (ups, cine a fost adus de la Bucureşti, gata împachetat, în ajunul Crăciunului?), de urşii de pluş ce învie şi tropăie pe duşumea, de părintele tău, veşnic priponit de poarta dindărătul căreia te cerşeşte, de tot vălmăşagul de glasuri şi spectre, primit la stânga ta de câţiva ani buni, suficienţi ca să îţi crească pe umeri încă un creştet, suficienţi ca trupul tău să posede încă un rând de picioare, încă o pereche de braţe!
Dar nici MiculVânzător, nici Albinosul sau măcar Costumul n-au apucat să te surprindă aşa. De obicei ascunzi celălalt creştet sub tricou, umflându-ţi impresionant pieptul, iar celelalte mâini şi picioare îţi atârnă dinapoi, ca nişte aripi flasce.

IV.
Mi-a mărturisit că e conştientă că riscă totul. O cam enerva subiectul şi am fost nevoit să mut conversaţia pe altă şină, de unde am înaintat, prin tot felul de halte, pufăind în bucătărie, până la episodul din Colentina. Aici s-a fâstâcit şi s-a scuzat:
-Trebuie să cobor!
Mi-a trimis bezele, urmărindu-mă cum, scrâşnind din călcâie, mă clinteam spre patul unde aveam să-l depun pe MiculVânzător, ce dormise ţeapăn, ca un soldat cu vitrină fumurie, pe tot parcursul discuţiei mele cu Eva.
Ea a stat un sfert de oră la baie, iar eu am aşteptat-o cuminte sub Costum. Bănuiam că-mi va da o explicaţie. S-a întins lângă noi, şi-a lipit obrazul de spatele MiculuiVânzător şi ne-a îmbrăţişat, brusc împătrindu-ne si apropiindu-ne, cu un trup, de perfecţiune.
O auzeam respirând, uşor ca o floare de cireş care îşi pierde petalele, una câte una. Era fierbinte, o poreclisem cândva “sobiţa”, în nopţile lungi de iarnă, mâna ei strecurată printre nasturii Costumului, odihnind pe pieptul meu, mă toropea, într-o stare vecină cu moartea. Dar cu moartea pe care mi-o imaginasem odinioară, în preajma bisericuţei de lemn, sub nucii noduroşi, sub iarba înaltă, sub pământul reavăn, în hamacul rădăcinilor, petrecând un nesfârşit somn de după-amiază.
-Pur şi simplu aşa mi-a venit! Fără un motiv anume! Poate… poate că transpirasem toată şi nu mai suportam arşiţa, poate că mă gâdila enervant palma sau, din cauza alcoolului, eram surescitată! Da, mă cam înţepau ochii, lacul se evaporase, în bălţile rămase luceau milioane de ace mărunte, mărunte, mărunte, mărunte… MiculuiVânzător îi puţea gura! Oricum el miroase mai mereu a bătrân! Avea un fulg de mătreaţă în sprânceană!(se cutremură) Îmi ţinea o prelegere pompoasă despre nimic! Era insuportabil de urât! Insuportabil de urât! Iar Costumul, cu reverele lui tocite… Îmi amintesc că mi-a trecut prin minte, într-o doară: ce-ar fi să te arunci? Nu mi s-a părut o idee prea rea!
Probabil zâmbea. O ascultam, fără să intervin. Întuneric în cameră. Pe geam umbla, încet, luna rece.
-În blocul de vizavi era o pereche! Soţ şi soţie! I-am surprins fugitiv! Câtă bucurie pe faţa lor! Câtă exuberanţă! Se agitau, emoţionaţi, ca nişte copii! Incidentul le alungase plictiseala, dacă erau destul de cumpătaţi şi nu-l discutau decât la cină, cel mult îl împărtăşeau prietenilor şi rudelor, puteau să se hrănească din el o săptămână întreagă!
O stea, abia perceptibilă, însoţea luna.
-Adusesem un hap de aer proaspăt în viaţa acelei perechi! Am fost mulţumită, cred… În locul lor se ivise asfaltul, departe sub mine, cu un desen strâmb, ce înfăţişa, în cretă colorată, o familie! Îndărăt l-am simţit pe MiculVânzător! Nu se speriase încă, totul se petrecuse prea repede ca să conştientizeze ceva, doar reacţionase subit, din instinct, ţâşnind după mine! Mă apucase zdravăn de mijloc! Eu mă urcasem deja pe pervaz, mă lăsasem cu toată greutatea în afară, strânsoarea lui slăbise, încă puţin şi reuşeam, dar idiotul se încăpăţâna să mă salveze, măcar de-ar fi avut vreo explicaţie, gen “te iubesc, pui”, gen “ai promis că mâine plăteşti întreţinerea”! Nu, el mă salva doar de dragul unui dat al lucrurilor ce nu se cuvin… Te-am simţit şi pe tine, însă doar aşa, ca un tovarăş cumsecade de drum! Parcă erai o majoretă! Te agitai întruna! Îmi strigai să sar?
Nostalgică:
-M-aş fi aruncat, de nu m-ar fi tras cu de-a sila înapoi, julindu-mi degetele încleştate pe fereastră! M-am împotrivit şi era cât pe-aci să mă scape! Iar tu? Îmi strigai să sar?
Obosisem. Aş fi vrut să o pup pe frunte, să-i zic, noapte bună, Eva!, să…
-Am plâns după aceea, habar n-aveam de ce…
Bosumflându-se:
-Încă plâng!
Pe gânduri:
-Oare să-i cer scuze fratelui tău? Mi-e cam milă de el! Aşa marcat…

V.
Te-ai plictisit pentru că eşti mare amatoare de halbe de acid şi de cărnuri perpelite pe grătar! Te-ai plictisit, dragă Pylori, pentru că tu, dintre toţi, trăieşti dedesubtul nostru şi de acolo e de ajuns să butonezi telecomanda. Azi vizionăm:

1. MiculVânzător şi SperClienta mereu fără buget aprobat
2. MiculVânzător şi pitchul MarketingManageriţei
3. Revolta Costumului împotriva balsamului cu aromă de castraveţi
4. Albinosul şi obsesia Costumului stătut
5. Eva şi pielea de peste ea, prea largă la talie (miniserial, episodul pilot)

Trebuie să mă culc. În curând voi fi nevoit să merg în staţia Zvrncul Pyt. Mai bine rămân acolo încă din vis şi îl întâmpin pe MiculVânzător cu bomboane, fanfară şi flori. Cât de încântat va fi TatălNostru să-l revadă! Cât de tandră regăsirea!
Eva s-a asigurat că vecinul de sub noi va pleca de acasă. Cum de ce? Nu ţi se pare normal să fiu sincer, să o iubesc, să împart cu ea orice grijă, orice temere? Mesajul de pe telefon a fost deja mult prea mult…
S-a împrumutat ca să-şi cumpere un bidon cu bere. Nu l-a început, îl păstrează pentru aşteptarea de mâine. S-a învoit de la serviciu şi va avea destul timp ca să-şi antreneze celelalte mâini şi picioare, să-şi scoată de sub tricou celălalt creştet.

VI.
A doua tentativă s-a consumat în Rahova, într-un bloc cu zece etaje. Eva se îmbătase şi se foia în pat. Murmura şi-şi dădea ochii peste cap. MiculVânzător stătea la calculator. Pe ecran apărea-dispărea un cer vânăt. Uşa de la balcon era larg deschisă. Au auzit-o alunecând, tiptil, pe covor. Au auzit-o bâjbâind după cipicii ei din plastic. A trecut valvârtej pe lângă ei. Spre balcon. MiculVânzător a ajuns-o în ultima clipă. A săltat după ea şi a prins-o de grumaz, a răsucit-o şi a trântit-o pe duşumea. Unde Eva a rămas până dimineaţă, inertă, ca un maldăr de boarfe.

autor Trocea Andrei, membru al proiectului Cititor de Proză

Varsta: 27 ani

Adresa e-mail: andru_trocea@yahoo.com

Activitate literara:

-membru al Cenaclului ”Zburatorul”- Onesti, condus de poetul Gheorghe Izbasescu

-coorganizator al Festivalului- concurs de literatura tanara “Proconexiuni- Zburatorul”- 2000

-aparitii in revistele de cultura “Vatra” (Tg. Mures) si “13-Plus” (Bacau)

-premiul I- poezie- “Tinere condeie” (fazele judeteana si nationala) (1995)

-premiul I- poezie- “Unde ni sunt visatorii” (Petrosani) (1995)

-premiul I- poezie- “Penita de argint” (Botosani) (1996)

-premiul I- poezie, proza- “Dintre sute de catarge” (1997)

-premiul I- poezie, II-proza- “Tinere condeie” (1997)

-premiul special- poezie- “Penita de argint” (1998)

-premiul I- poezie, proza, teatru- “Tinere condeie” (faza judeteana) (2000)

-mentiune- poezie- “Sensul iubirii” (Drobeta Turnu Severin) (2000)

-premiul “Ars Amandi”- poezie- publicatia Vatra (Tg. Mures) (2000)

-premii pe site-ul literar Roliteratura- proza (2009)

-premiul II- poezie- “Visul” (2008)

-colaborari cu site-urile literare www.bocancul-literar.ro, cititordeproza.ning.com, www.poezie.ro, www.roliteratura.ro;